Daniel Pancu a dezvăluit că a purtat o discuție telefonică neașteptată cu Mircea Lucescu, în contextul tensiunilor apărute între el și antrenorul italian Cristiano Bergodi. Dialogul a avut loc într-o perioadă în care în spațiul public au apărut numeroase speculații despre starea precară de sănătate a selecționerului României.
Selecționerul l-a contactat pe tehnicianul CFR-ului direct de pe patul de spital, la doar o zi după meci, pentru a-și exprima nemulțumirea față de faptul că atenția publică s-a mutat de la aspectele tehnice ale jocului către conflictul dintre antrenori. Lucescu i-a transmis acestuia să încerce să înțeleagă reacțiile colegilor de breaslă, chiar și în momentele de tensiune maximă.
Pe lângă intervenția lui Mircea Lucescu, Daniel Pancu a precizat că a fost sunat și de Giovanni Becali. Acesta din urmă l-a sfătuit pe fostul internațional să dea dovadă de maturitate și să facă un pas în spate în acest conflict, având în vedere experiența și vârsta interlocutorilor săi.
În cadrul unei conferințe de presă, Daniel Pancu a explicat contextul acestor discuții și a respins acuzațiile de xenofobie care i-au fost aduse în urma incidentului cu Bergodi, subliniind că respectă colaboratorii străini.
„Tot ce am spus eu nu era legat de domnul Bergodi, am văzut că unii m-au acuzat de xenofobie. Lucrurile sunt minunate și aici, la CFR, cu străinii. Îi iubesc, îi pup. Primul care m-a sunat a fost Mircea Lucescu, din spital, a doua zi după meci. Era foarte dezamăgit că nu s-a discutat despre joc. Era dezamăgit nea Mircea din spital că nu se vorbește despre fotbal, mi-a spus să nu fac niciodată ce face Bergodi, dar în același timp să înțeleg întotdeauna antrenorii, colegii de breaslă care au astfel de reacții pentru că mi se poate întâmpla și mie. A fost prima persoană care a insistat pe tema asta. A doua persoană a fost domnul Giovanni Becali care probabil are o relație foarte bună și cu domnul Bergodi, la fel, mi-a spus că sunt mai tânăr și că ar trebui să fac un pas și am înțeles foarte bine. Dacă doi oameni de aproape 80 de ani îmi spun lucrurile astea, am înțeles mesajul. Eu nu am avut nimic cu persoana lui, am avut cu situația”, a declarat Daniel Pancu.
Deși informațiile apărute recent pe site-urile de profil sportiv sugerează că Mircea Lucescu s-ar confrunta cu o boală incurabilă, selecționerul rămâne implicat în evenimentele curente din fotbalul românesc.