Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că, în luna decembrie, 2,7 milioane de pensionari cu venituri sub 2.574 de lei vor primi un ajutor financiar de 400 de lei, acordat odată cu pensia. Măsura, menită să sprijine seniorii afectați de creșterea costurilor de trai, face parte dintr-un pachet mai amplu de susținere, fiind finanțată integral din bugetul de stat.
Florin Manole a confirmat că plata suplimentului de 400 de lei nu va întâmpina probleme din punct de vedere financiar. „Și după rectificare, vă confirm că nu este nicio problemă privind bugetul de stat pentru a plăti aceste îndatoriri, banii există în buget. Este doar o chestiune de timp până în decembrie, când 2,7 milioane de beneficiari vor primi acești bani”, a declarat ministrul, potrivit România TV.
Ajutorul va fi acordat automat, fără ca pensionarii să fie nevoiți să depună cereri, suma fiind inclusă în plata pensiei din luna decembrie. Măsura se adresează exclusiv pensionarilor cu venituri lunare mai mici sau egale cu 2.574 de lei.
Ministrul Muncii a abordat și situația întârzierilor în procesul de recalculare a pensiilor, menționând că au fost identificate peste 220.000 de dosare cu erori sau întârzieri, dintre care jumătate au fost deja rezolvate. Pensionarii afectați vor primi sumele restante retroactiv, începând cu 1 septembrie 2024.
„Pentru cei care beneficiază de această recalculare cu întârziere, vreau să subliniez că drepturile vor fi acordate din urmă, de la 1 septembrie 2024. Nu se pierde niciun leu dintre cei care aveau de primit. Plata se face retroactiv, din septembrie 2024, pentru cei unde procesul s-a întârziat”, a explicat Florin Manole, conform aceleiași surse.
Aceste plăți compensatorii ar putea aduce sume importante în conturile pensionarilor afectați de erori administrative, oferindu-le astfel o compensare semnificativă înainte de sfârșitul anului.
În plus, ministrul a făcut un apel către pensionarii cu venituri reduse să se înscrie pentru a beneficia de voucherele pentru energie, destinate gospodăriilor vulnerabile. Aceste vouchere pot ajunge la peste 2 milioane de locuințe din întreaga țară.
„Fac apel ca toți cei care au venituri reduse, pensionarii, să meargă fie către oficiile poștale, fie la primăriile comunelor și orașelor în care domiciliază sau, cu ajutorul cuiva priceput, prin propriile instrumente, să meargă pe platforma online unde se pot înscrie”, a transmis Florin Manole.
Eligibilitatea pentru aceste vouchere este calculată pe gospodărie, nu pe individ, ceea ce înseamnă că peste 4 milioane de cetățeni ar putea beneficia de acest sprijin, în funcție de componența familiilor.