Claudia Puican și Armin Nicoară au sărbătorit recent unul dintre cele mai importante momente din viața lor, organizând o nuntă grandioasă, care a inclus și petrecerea dedicată micuțului lor. Evenimentul a avut loc săptămâna trecută și a reunit peste 1.000 de invitați, într-o atmosferă plină de voie bună care a durat până în zori. Cei doi artiști au ales o locație deosebită și au purtat ținute elegante, fiind înconjurați de persoane dragi care le-au împărtășit bucuria.
Claudia Puican și Armin Nicoară s-au căsătorit civil și religios în urmă cu trei ani, însă abia acum au organizat petrecerea de nuntă. În această vară, fiul lor, Amir Efrem, a fost botezat, iar cu această ocazie au decis să unească cele două momente speciale într-un singur eveniment festiv.
Deși sunt colegi în domeniul muzical, fanii au remarcat absența Vlăduței Lupău de la nunta lui Armin Nicoară cu Claudia Puican. Relația dintre cei doi a fost subiect de speculații în urmă cu aproximativ cinci ani, când au apărut zvonuri despre o posibilă legătură amoroasă între ei, fapt ce a dus la întreruperea comunicării.
Într-un interviu acordat atunci, Armin Nicoară a declarat că nu înțelege supărarea artistei, subliniind că nu este responsabil pentru zvonurile apărute. „Nu are nimeni de unde să știe ce s-a întâmplat între mine și Vlăduța. Dacă s-a întâmplat ceva, eu, ca bărbat, nu o să mă laud, nu te poți lăuda cu așa ceva. Mai bine o să spun că nu am avut nicio relație cu ea, decât să spun că am făcut și am dres. Eu, ca bărbat, nu pot să mă laud cu așa ceva, chiar dacă a fost, chiar dacă nu a fost… Trebuie să fiu nebun la cap. Totul a început din cauza ei. Nici nu știu… Am plecat la schi și, în acea dimineață, am văzut articolul în care ea vorbea urât de mine, că ea m-a ridicat pe mine, că nu ar putea avea o relație cu un om cât mâna ei… Dar nu știu de ce a început ea să povestească, cui i-a povestit, dar eu nu mă bag.(…) Noi am plăcut la public foarte mult, ne-am înțeles foarte bine… Adică, noi nu ne feream de oameni. De exemplu, dacă era o melodie așa, mai de dragoste, normal că ne comportam pe scenă… Dar nu vreau să dau mai multe amănunte.”